Grigoraș Dinicu a fost un violonist virtuoz și compozitor român de origine romă, cunoscut în toată lumea pentru „Hora staccato”. Jascha Heifetz spunea despre el că este cel mai bun violonist pe care l-a ascultat vreodată.
Sursa: Wikimedia Commons
Repere din viață
- 3 aprilie 1889 – se naște la București, în cartierul lăutarilor „Scaune”, într-o familie de muzicieni. Bunicul său, Angheluș Dinicu, era un naist celebru.
- Primele lecții de vioară le primește de la un lăutar bătrân, Moș Zamfir, care îl învață „Ciocârlia” și „Doina haiducului”.
- 1902–1906 – studiază vioara și compoziția la Conservatorul din București. La examenul de absolvire, pe scena Ateneului Român, primește Premiul I, iar printre bisuri cântă pentru prima dată „Hora staccato”.
- 1913–1935 – timp de 22 de ani cântă la restaurantul lui Ionică Enescu, unde vin să-l asculte George Enescu, Victor Eftimiu și mari soliști ai lumii aflați în trecere prin București.
- Anii ’20–’30 – consacrarea internațională: Londra (Green Park Hotel), Monte Carlo, unde se întâlnește cu George Enescu și Fritz Kreisler, și Paris. În 1932, Jascha Heifetz cântă la Viena transcripția sa de concert a „Horei staccato”, cunoscută de atunci ca „Dinicu-Heifetz”.
- 1939 – cântă la Expoziția Mondială de la New York, împreună cu Maria Tănase.
- În perioada interbelică este Președinte de Onoare al Uniunii Generale a Romilor din România.
- 1946 – Yehudi Menuhin vine să-l asculte, iar Dinicu îi cântă pentru ultima oară „Ciocârlia”.
- 28 martie 1949 – moare la București. La înmormântare, Orchestra „Barbu Lăutaru” cântă „Hora staccato”.
Compoziții cunoscute
Hora staccato (1906), Hora mărțișorului, Ceasornicul, Căruța poștei, Hora spiccato (cunoscută și ca Hora „Furtuna”). A cules, a prelucrat și a interpretat numeroase melodii populare românești, printre care celebra Ciocârlia.
Moștenire
„Hora staccato” face parte din repertoriul marilor violoniști ai lumii, de la Jascha Heifetz până astăzi. Dinicu a fost distins cu Coroana României (1927), Steaua României (1932) și titlul de Ofițer al Academiei Franceze (1933). A rămas în memoria Bucureștiului drept „regele lăutarilor”.
Surse
- Grigoraș Dinicu – Wikipedia (ro)
- Grigoraș Dinicu – Wikipedia (en)
- Imagine: Wikimedia Commons (domeniu public)